caleaferata2

Suntem la jumatatea anului si simt ca nu pot sta pe loc. Am facut anul asta pentru mine cate poate am facut in toti anii trecuti pentru altii. Poate mici pentru altii, dar sigur mari pentru mine. 

Cand faceam anii trecuti pentru altii, nu faceam singura, faceam cu ajutorul lor, cu nevoile lor, prin cererile lor – exprimate sau nu, pentru ca uneori nici nu era nevoie sa aud: am nevoie de.. era suficient sa aud: nu stiu ce sa fac in cazul asta… ca sa ma activez si sa vin cu solutia, cu rezolvarea. O prietena spunea despre mine sa sunt solution oriented, pentru ca mereu gandeam cum as putea rezolva eu o situatie, nu incercam, nu stiam sa ajut oamenii sa inteleaga cum ar putea sa isi rezolve ei probleme. M-a durut aceasta eticheta, m-a durut pentru ca venea de la cineva care beneficia din plin de aceasta orientare a mea si nu intelegeam de ce mi-o pune intr-o lumina negativa.

Hai sa pun o intrebare aici: Crede cineva ca stie de ce anume au nevoie cei de langa noi?

Eu credeam ca stiu ce ii trebuie fiecaruia, dar incep sa cred ca nu mai stiu nimic. Nu mai stiu cata vreme nevoile celor de langa mine nu sunt exprimate deschis. Si a exprima deschis nevoile inseamna a-ti arata neputinta in fata unei situatii, dar in acelasi timp si interesul de a rezolva acea situatie. Pentru ca doar cand si cei de langa noi sunt implicati in viata lor, noi, cei de langa ei le putem fi sprijin.

De exemplu:

Un prieten apropiat vine la tine si iti spune:

– Vreau sa ma inscriu la un curs de dictie.

– Foarte tare! Cand?

– Pai nu stiu inca, ca nu am bani.

Ce faci in situatia asta? Il intrebi de cati bani are nevoie, iti pui tu tie n intrebari ca sa gasesti solutii pentru a-i face lui rost de bani? Renunti la bugetarea ta, la calculele tale pentru a-i oferi lui banii pentru a initia ceea ce isi doreste? Te indatorezi altor prieteni pentru a-l ajuta, pentru a-i oferi tot ce are nevoie pentru a se inscrie la curs? Ce te face sa crezi ca asta este exact ce isi doreste si ca daca il ajuti ii faci un bine? Doar faptul ca a spus el? Vezi interes aici, vezi implicare, vezi dorinta de a face lucruri? Se poate ca tu sa reusesti sa il ajuti, dar se poate ca el sa ajunga la acel curs si sa nu inteleaga nimic, sa nu ii placa. Se mai poate si ca el sa renunte inca de la inceput, sa nu se inscrie si sa faca altceva cu ajutorul pe care tu i l-ai oferit. Adica sa nu faca nimic, si ulterior sa iti si reproseze ca nu l-ai ajutat suficient sau ca te-ai bagat prea mult peste el. Pentru ca distorsionarea este ca ceilalti sunt vinovati pentru nereusitele noastre. Si aici intervine si acel cliseu auzit la multe persoane, inclusiv la mine, care zice: cate am facut pentru omul asta!

 Un prieten apropiat vine la tine si iti spune:

– Vreau sa ma inscriu la un curs de dictie.

– Foarte tare! Cand?

– Luna asta. Este important pentru mine si nu prea am bani in perioada asta, dar vreau sa o fac. Mi-am depus deja dosarul sau mi-am pregatit deja dosarul..

Se vede diferenta de abordare a dorintei? Se vede aici interesul acelui om de a face ceva si implicit de a fi ajutat si de a accepta ajutorul? Eu zic ca se vede. Si stii de ce? Pentru ca el initiaza totul. El isi pregateste actele si tot el, prin actiunile lui iti cere sprijin. Si in cazul asta, tie nu iti ramane de facut decat sa il sustii pe perioada cursului, atunci cand o sa simti ca este cazul. Si o sa simti, crede-ma! O sa iesi in oras si o sa ii platesti berea pe care o beti impreuna. O sa mergeti la un concert si o sa platesti tu biletul. Si atunci il vei sustine sa faca acel curs, pe care il va face din banii lui, pe calculele lui, prin propriile lui renuntari la alte lucruri care sunt mai putin importante decat cursul de dictie in acel moment, dar pe care tu i le vei oferi. Si iti va veni natural sa faci asta, pentru ca vine pe deschiderea si interesul pe care el il are fata de el. Si aici vei simti ca ai facut ce trebuie, si aici nu vei simti ca ai facut prea multe pentru cineva. 

Cand am inceput sa fac pentru mine, nu am facut singura, am facut tot cu ajutorul oamenilor. Nu inseamna ca toti din jurul meu m-au sprijinit. Sa nu crezi ca toti o vor face, o vor face cei care stiu sa faca asta, cei care isi doresc sa simta ca pot face ceva pentru altii, cei care inteleg ca nu suntem singuri aici si ca nu putem sa facem totul singuri aici si cei care au facut deja sau fac si pentru ei. 

Asa ca hai sa nu mai facem confuzii.

Nu stim de ce anume au altii nevoie pana nu stiu ei.  

Nu putem cu altii pana nu putem cu noi. 

Si nu putem singuri, oricat ne-am ilude ca le-am facut pe toate singuri.

Mai explicit: Cand eu pot sa fac ceva cu mine, cand eu initiez ceva pentru mine, vor aparea acei oameni in jurul meu care ma vor ajuta si care vor sustine ceea ce eu am inceput. Cata vreme astept sa pot sa fac si nu initiez nimic, nu voi putea face, pentru ca toate lucrurile mele si din jurul meu stau pe loc.

P.S. 1 Pune in loc de prieten apropiat pe orice ai in gand in acest moment.

P.S. 2 Drumu-i lung, dar poate fi frumos!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *