confusing-logical-picture

Traiesc in perioada asta ceva ce seamana cu cenzura si as vrea sa scriu despre cum o defineam si cum incep acum sa definesc acesta stare.

Intelegerea lucrurilor cred ca este mereu un #workinprogress, de aceea nu sunt acum de acord ca lucrurile sunt in alb sau negru. Asa ar trebui sa fie, asa este normal sa fie, insa nu sunt. Sunt toate intr-o zona gri, care se dilueaza greu, pentru ca societatea, procesul de crestere in sine etc sunt gri. Daca vrem sa vorbim in contextul unei lumi perfecte, atunci sa gasim acea lume perfecta. Dar daca vrem sa fim realisti, hai sa cautam perfectiunea, dar hai sa o cautam in noi, nu in altii. Perfectiune care oricum nu cred ca poate fi atinsa aici.

M-am deprins sa caut sinonimele cuvintelor, e o deprindere de pe vremea cand invatam italiana si neavand un dictionar it-ro, imi gaseam explicatia cuvantului necunoscut prin sinonime. 

Cenzura = control, supraveghere, verificare, interzicere, sistare, oprire.

Toate suna dur, toate ne ating, toate ne dor. Oricum ai da-o, nu o poti accepta. 

Cum vedeam cenzura

Cenzura era acea zona confuza in care simteai ca orice ai fi facut nu ai fi primit validarea imediata din exterior.

Cenzura era acea zona agresiva in care ti se parea ca orice ai fi zis se va afla in discrepanta cu toti ceilalti. 

Cenzura era acea zona inerta in care orice ti-ai fi dorit sa faci venea analizat si dezaprobat de cei care aflau.

Cenzura era acea credinta ca tot ce se intampla negativ in jurul tau era datorat celor din jurul tau.

Cenzura era acea teama ca ceea ce spuneai nu era inteles cum trebuie de ceilalti.

Pe scurt, cenzura era acea bula lipsita de aprobarea, incurajarea, sustinerea celor din jur, adica celor din exteriorul tau.

Cum vad cenzura 

Cenzura este acel spatiu pe care alegi sa il ocupi cu parerile celor din jurul tau. 

Cenzura este acea senzatie care te paralizeaza in momentul in care nu stii daca alegerea pe care o faci este corecta. 

Cenzura este acea asteptare pe care tu o ai de a primi validare din exterior. 

Cenzura este acea nevoie pe care tu o ai ca cei din jurul tau sa raspunda promt la dorintele tale. 

Pe scurt, cenzura este acea bula lipsita de propria-ti capacitate e a alege si care depinde de aprobarea, incurajarea, sustinerea celor din jurul tau.

De ce repet atat de mult cuvantul cenzura? Nu pentru Google. Ci pentru ca e dureros, e si trist, dar e un spatiu plin, in multi dintre noi, care o sa se goleasca cand nu o sa mai fie loc de: nu ma lasi sa fiu, nu ma intelegi, nu ma asculti, nu ma crezi, nu ma ajuti, nu ma aprobi. 

Si o sa se umple cu: aleg sa fac asa, imi doresc asta, vreau sa vad ce iese, ma gandesc sa, se poate sa gresesc etc…

Sursa Foto: Art-Gallery

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *